miercuri, 29 ianuarie 2014

Pui Marocan la gratar,pe pat de Cuşcuş aromat!


pui-marocan-la-gratar-pe-pat-de-cu-351-cu-351-aromat

Ce este cuşcuş-ul?

Cuşcuşul sunt de fapt granule obtinute din griş, si face parte din categoria pastelor.

La fel ca si macaroanele sau spaghetele,cuşcuşul este obtinut din faina de gris, amestecata cu apa si ou, iar aluatul obtinut este frecat intre maini pana se formeaza granule fine, dupa care se lasa la uscat pana la o viitoare utilizare a sa.

Este una dintre cele mai simple forme de a face paste și unul care este practicat în toate satele din jurul bazinului mediteranean.

  
Cuşcuşul in sine nu are o aroma definita, insa este perfect ca si baza pentru alte arome sau mancaruri vegetale sau preparate cu carne.

De asemenea, se amesteca frumos în salate și poate fi aromatizat cu plante, cum ar fi coriandru, busuioc sau menta, sau chiar împânzit cu fructe cum ar fi stafide sau caise. Este un aliment neutru - baza pentru tot felul de feluri de mâncare - și foarte hrănitor.

 

 

Reteta de Pui Marocan la gratar,pe pat de Cuşcuş

(Dificultate: Medie, Timp de preparare: 30 de minute)

Ingrediente necesare:


  • 500 grame piept de pui
  • 1 ceapa de marime medie
  • 1/2 lingurita de paprika ( iute sau dulce la alegere)
  • 1/2 lingurita de curry
  • 1/2 lingurita de coriandru
  • 1/2 lingurita de scortisoara
  • zeama de la o 1/2 de lamaie
  • 2 cani de Cuşcuş
  • 2 cani de apa fiarta
  • 50 grame de masline verzi fara sambure ( tocate marunt)
  • 1 cub ( Maggi sau Knor) de baza pentru mancaruri cu aroma de legume
  • 4 linguri de ulei de masline
  • sare (dupa gust)
  • piper (dupa gust)

Mod de preparare:


Pieptul de pui:
Initial, se taie pieptul de pui felii cat mai subtiri ( care mai tarziu vor fi asezate pe gratar)

Intr-un castron se prepara o marinata, unde se va lasa pieptul la "odihnit". Mai exact acolo adaugam: 2 linguri de ulei, impreuna cu zeama de lamaie si ceapa care in prealabil a fost taiata solzisori.

Peste ele se presara condimentele ( toata paprika,coriandrul si scortisoara), un praf de sare si putin piper.

Toate aceste ingrediente se amesteca initial cu o lingura pentru omogenizare, dupa care la final, se adauga pieptul de pui. Acesta din urma treuie sa fie putin masat cu tot amestecul obtinut (astfel aromele intrand mai bine in carne), dupa care se lasa in marinata timp de 10-15 minute ( mai exact pana cand este finalizat urmatorul pas al retetei)

  

Cuşcuşul:

In apa fiarta, se dizolva cubul de baza pentru mancaruri, si ultimele 2 linguri de ulei, impreuna cu un praf de sare si piper (astfel vom aromatiza cuşcuşul).

Intr-un castron, se varsa cele 2 cani de cuşcuş, iar peste ele se adauga apa "aromatizata".

Peste acest castron, se pune o farfurie, si se lasa cuşcuşul sa absoarba toata apa, si sa se umfle timp de 5 minute.

Dupa ce acesta s-a dublat in volum si a absorbit toata apa, amestecati-l cu o furculita pentru a-l aera.

Peste cuşcuşul deja aromat, adaugati maslinele verzi gata tocate si amestecati pana la integrarea lor in preparat. Acestea din urma vor oferi o aroma deosebita cuşcuşului.

Acum, cuşcuşul este gata sa fie aranjat intr-o farfurie plata, unde va fi si servit.

  

Pieptul de pui (partea a 2-a)

Pieptul de pui, este acum gata sa fie scos din marinata, si sa fie preparat pe un gratar incins (pe aragaz sau chiar la gratarul din curte).
Bucatile de piept le intoarceti de pe o parte pe cealalta pana se rumenesc si se patrund cat trebuie.

 

La final, dupa ce s-a facut pieptul de pui, se scoate de pe gratar si se aseaza sa se "odihneasca" regeste peste cuşcuşul gata pregatit.

Bonus puteti presara putina menta tocata peste toata "nebunia culinara"

Pofta Buna !

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu